Psychologies: Tiberiu Soare – „Admir firile dificile“


Tiberiu Soare este unul dintre cei mai bine cotati muzicieni si dirijori actuali. Cu el am stat de vorba despre cultura muzicala a copiilor, muzica clasica si tinerele talente.

Psychologies: Ce crezi despre nivelul de cultura muzicala a romanilor de azi?

Tiberiu Soare: E in crestere, eu sunt optimist. Compar cu perioada in care am intrat eu in viata muzicala, la finalul anilor ’90, cand publicul era foarte restrans si in varsta, peste 50 de ani.

Un public batran si destul de informat, e adevarat! Pe atunci, mijloacele de informare nu erau raspandite. Ei ascultau inregistrarile clasice, deci si gusturile lor se opreau undeva pe la estetica anilor ’70 -’80, perioada de glorie a inregistrarilor.

Azi, s-a schimbat componenta publicului, oamenii sunt mai informati. Tinerii sunt tot mai multi in sali si isi dau cu parerea pe site-uri, chiar daca nu au pregatire muzicala.

Chiar daca este vexant pentru muzicieni, e sanatos. S-a dezvoltat, deci, simtul critic odata cu scaderea mediei de varsta.

Cum ar trebui predata muzica pentru a avea un public educat muzical?

T. S.: Nu as putea sa spun cu certitudine, pentru ca nu sunt pedagog. Dar ar trebui sa fie scoasa din muzeu.

Muzica de opera de balet a fost privita ca separata de societate, dar ea nu a fost scrisa ca sa fie departe de oameni. Beethoven, Sibelius, Mozart scriau pentru contemporanii care gustau din plin muzica lor.

Asta trebuie sa faca muzica, sa isi gaseasca locul in orasul si lumea contemporana. Trebuie eliminate abordarile care creeaza complexe in scoala. Cum ca muzica simfonica e greu de inteles. Nu e deloc greu de priceput! Daca ar fi explicata logic si la puterea de intelegere a copiilor, relatia ar deveni una normala.

Care este implicarea ta in „Tinerele Talente“ sprijinite de Fundatia „Principesa Margareta“?

T. S.: E unul din proiectele mele de suflet. Il fac din convingere 100%. Am inteles foarte repede care este rolul dorit de FPM in viata culturala romaneasca.

Este, pe langa intentia de difuzie a culturii, sprijinul acordat tinerilor care au ceva de spus in domeniul respectiv si care era clar ca nu aveau cu ce sa mearga mai departe, aveau calea barata de obstacole financiare.

Multi au inceput deja sa confirme in tara si in strainatate.

Acum, pentru ca vrem sa iti conturam un portret, iti vom adresa intrebarile lui Proust. Asadar: care e prima ta amintire?

T. S.: In patru labe, pe sub masa, printre picioarele adultilor.

Pe cine admiri?

T. S.: Galeria e restransa. Admir scriitorii. Pe Bukowski, Celine, Hemingway. Nu doar ca ii citesc cu placere, ii si admir ca personalitati.

Apoi, pe Glenn Gould si Herbert von Karajan. Admir oameni cu care nu m-as fi inteles daca ma intalneam, firi dificile.

Ce iti place la infatisarea ta cel mai mult?

T. S.: E dura asta! Faptul ca nu sunt supraponderal, ca tin la regimul meu de viata…

Care e cel mai pretios obiect pe care il detii?

T. S.: Masina!

Cine ar juca rolul tau intr-un film?

T. S.: Buna intrebare! Nu am nicio idee! Sper sa fie Piersic Jr.!

Ce iti reprosezi cel mai des?

T. S.: Tendinta de a amana.

Ce ai fi facut la fel de bine daca nu aveai actuala cariera?

T. S.: Pilot de avion. Unul dintre planurile mele serioase de adolescenta. Sau fizician teoretician.

Care este cea mai mare realizare a ta?

T. S.: Baietelul meu, Alex.

Cel mai frumos lucru care s-a spus despre tine?

T. S.: Dupa un concert, mi-a spus cineva ca „in loc de maini am aripi“.

Cum iti doresti sa isi aminteasca posteritatea de tine?

T. S.: Sa se stie ca am incercat sa fac un lucru bun in muzica. Sa vedem daca si reusesc…

A consemnat Iuliana Alexa

Articolul este preluat de pe website-ul Revistei Psychologies Romania