Democrație la pupitru – Interviu BeWhere (octombrie 2012)


Iubitor de rock, operă şi simfonic, Tiberiu Soare, noul dirijor permanent al orchestrei Radio, într-o discuţie despre democraţia în munca cu orchestra.

E doar o întâmplare că stagiunea Filarmonicii s-a încheiat cu Carmina Burana, iar stagiunea Radio se deschide cu aceeaşi lucrare?

E o simplă întâmplare. Contractul meu la Radio s-a încheiat după ce a fost stabilit programul, aşadar nu am fost deloc implicat în procesul de elaborare a stagiunii. În plus, acest concert de deschidere de pe 12 octombrie de la Sala Radio nici măcar nu era menit să fie dirijat de mine. În general, la începutul şi la sfârşitul stagiunii managerii caută hituri, pentru că ideea lor este să umple sălile şi să menţină un echilibru între a oferi lucrări de mare popularitate, chiar dacă tocite pentru urechile avizate, şi lucrări contemporane. Când ai un repertoriu mai puţin obişnuit, rişti.

În alegerea programelor, un dirijor trebuie să se gândească nu doar la ce i-ar plăcea lui să dirijeze, ci şi la ce-şi doreşte publicul. Altfel spus, care este raportul dintre hituri şi lucrări (mult) mai puţin cunoscute? Mai ales că un muzician formează gustul publicului.

Cred că raportul ăsta dintre hituri şi lucrări puţin cunoscute sau chiar complet necunoscute este echilibrat. Şi dau un singur exemplu: am reuşit să programez un concert (pe 30 noiembrie la Sala Radio, cu Orchestra Naţională Radio) în care în prima parte se va cânta o piesă contemporană a lui Dan Dediu, Verva, pentru orchestră simfonică, urmată de concertul în re minor de Brahms cu Dana Borşan, iar după pauză Simfonia nr. 4 de Ceaikovski. Aşadar e o combinaţie care poate spune câte ceva despre stagiunea Radio. În fiecare an, orchestrele şi corurile Radio sunt implicate în Săptămâna Internaţională a Muzicii Noi, care are loc în fiecare lună mai şi atunci se cântă piese ale compozitorilor din toate marile centre muzicale.

Pe lângă asta, există şi o deschidere de repertoriu către literatura secolului al XX-lea. Foarte multă vreme, s-a mers pe tradiţia romantică, romantică târzie, s-a cântat foarte mult Brahms, Schumann, Beethoven, Grieg, în general compozitori până la mijlocul secolului al XX-lea. Mie mi-ar plăcea să încercăm să trecem graniţa asta stilistică. De exemplu, de Stravinsky să nu se mai cânte doar Sacre du printemps, ci să trecem şi la alte lucrări importante ale lui, cum ar fi oratoriul Œdipus Rex, pe care, la un moment dat, am de gând să-l fac în variantă concertantă. Apoi Bartók, Sibelius, Mahler. Mahler s-a cântat destul de mult la Radio, dar mie mi se pare că nu e suficient şi cred că ar trebui puţin insistat pe creaţia mahleriană care, de altfel, este cal de bătaie obişnuit în alte centre muzicale.

Varianta completă a interviului poate fi citită de aici.

Sursă foto: BeWhere.ro